A A
Potrait Image
ro_i_thought_only_220x220

CITIŢI CU ATENŢIE ACEŞTI TERMENI ŞI ACESTE CONDIŢII ÎNAINTE DE A UTILIZA ACEST SITE

TERMENI DE UTILIZARE A SITE-ULUI WEB

Termenii de utilizare (precum şi documentele la care se face referire în aceştia) conţin termenii în baza cărora puteţi utiliza www.corega.com.ro (site-ul nostru) în calitate de vizitator sau de utilizator înregistrat. Utilizarea site-ului include accesarea site-ului, navigarea pe site sau înregistrarea în vederea utilizării site-ului.

Citiţi cu atenţie termenii de utilizare înainte de a începe să utilizaţi site-ul, deoarece aceştia se aplică pentru utilizarea site-ului de către dvs. Vă recomandăm să tipăriţi un exemplar al termenilor de utilizare pe care să îl puteţi consulta ulterior.

Utilizând site-ul nostru, confirmaţi că acceptaţi termenii de utilizare şi că sunteţi de acord să îi respectaţi.

Dacă nu sunteţi de acord cu termenii de utilizare, nu utilizaţi site-ul.

ALŢI TERMENI APLICABILI

Termenii de utilizare se referă la următorii termeni suplimentari, care se aplică pentru utilizarea site-ului de către dvs.:

• Politica de confidenţialitate, care stabileşte termenii în baza cărora procesăm datele cu caracter personal pe care le colectăm de la dvs. sau pe care ni le trimiteţi. Utilizând site-ul nostru, acceptaţi procesarea acestor date şi declaraţi că toate datele pe care ni le-aţi trimis sunt corecte.

Politica de utilizare acceptabilă , care stabileşte modurile de utilizare a site-ului permise şi interzise. Atunci când utilizaţi site-ul, trebuie să respectaţi Politica de utilizare acceptabilă..

• Politica privind modulele cookie, care include informaţii despre modulele cookie de pe site-ul nostru. 

INFORMAŢII DESPRE NOI

Site-ul www.corega.com.ro este utilizat de GlaxoSmithKline Consumer Heathcare S.R.L. („Compania”). Compania este înregistrată în România sub numărul J40/8224/03.10.1996, având sediul social la adresa strada Costache Negri 1-5, Opera Center, sector 5, Bucureşti.  

MODIFICAREA TERMENILOR

Termenii de utilizare pot fi modificaţi în orice moment, prin modificarea acestei pagini.

Consultaţi periodic această pagină pentru a lua la cunoştinţă modificările aduse, deoarece acestea au caracter executoriu pentru dvs. 

MODIFICAREA SITE-ULUI

Cu toate acestea, reţineţi că este posibil ca, la un moment dat, conţinutul de pe site să nu fie de actualitate şi că nu avem obligaţia de a-l actualiza.Nu garantăm că site-ul sau conţinutul acestuia nu conţin erori ori omisiuni.

DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Compania este proprietarul sau titularul licenţei pentru toate drepturile de proprietate intelectuală asupra site-ului şi a materialelor publicate pe acesta. Aceste lucrări sunt protejate de legislaţia şi tratatele de protejare a drepturilor de autor din întreaga lume. Toate drepturile sunt rezervate.

Puteţi să tipăriţi un exemplar şi să descărcaţi extrase de pe orice pagină de pe site, în interes personal, şi puteţi aduce conţinutul publicat pe site în atenţia altor persoane din organizaţia dvs. 

Nu aveţi dreptul să modificaţi în niciun fel exemplarele tipărite sau digitale ale materialelor pe care le-aţi tipărit sau pe care le-aţi descărcat şi nu aveţi dreptul să utilizaţi ilustraţiile, fotografiile, materialele video sau audio ori materialele grafice separat de textul asociat.

Statutul de autor al conţinutului de pe site-ul companiei (şi statutul colaboratorilor identificaţi) trebuie specificat de fiecare dată.

Nu aveţi dreptul să utilizaţi nicio parte a conţinutului de pe site în scop comercial, fără a obţine o licenţă în acest sens de la companie sau de la furnizorii noştri de licenţă.

Dacă tipăriţi, copiaţi sau descărcați orice parte a site-ului fără a respecta termenii de utilizare, dreptul dvs. de a utiliza site-ul va fi suspendat imediat şi, la alegerea noastră, va trebui să returnaţi sau să distrugeţi toate copiile materialului pe care le-aţi făcut.

FIABILITATEA INFORMAŢIILOR

Conţinutul de pe site are rol exclusiv informativ. Acesta nu este furnizat cu titlul de sfaturi pe care vă puteţi baza. Înainte de a lua sau nu măsuri în baza conţinutului de pe site, trebuie să vă adresaţi medicului sau specialistului.

Deşi facem eforturi pentru a actualiza informaţiile de pe site, compania nu face declaraţii şi nu oferă garanţii explicite sau implicite privind acurateţea, integralitatea sau actualitatea conţinutului de pe site. 

LIMITAREA RĂSPUNDERII

Nicio parte din termenii de utilizare nu exclude şi nu limitează răspunderea companiei pentru decese sau accidente provocate din culpa companiei, ca urmare a unor fraude sau declaraţii frauduloase, şi alte tipuri de răspundere care nu pot fi excluse sau limitate prin legislaţia din Anglia.

În limita permisă de lege, compania exclude toate condiţiile, garanţiile, declaraţiile şi termenii expliciţi sau impliciţi care se pot aplica pentru site sau pentru conţinutul de pe acesta.

Chiar dacă pierderile sau daunele bazate pe contracte, culpă (inclusiv neglijenţă), încălcarea obligaţiilor legale ori pe alte mijloace sunt previzibile, nu ne asumăm răspunderea pentru acestea faţă de dvs. dacă acestea rezultă în baza sau în legătură cu:

  • utilizarea sau incapacitatea de a utiliza site-ul sau
  • utilizarea conţinutului afişat pe site sau dependenţa faţă de acesta.

Pentru utilizatorii din segmentul companiilor: reţineţi că nu ne vom asuma răspunderea faţă de dvs. pentru:

  • pierderea profitului, a vânzărilor, a activităţii sau a veniturilor;
  • suspendarea activităţii; 
  • pierderea economiilor anticipate;
  • pierderea oportunităţilor de afaceri, a clientelor sau a reputaţiei sau
  • pierderile sau daunele indirecte sau pe cale de consecinţă.

Utilizatorii din segmentul de larg consum: reţineţi că site-ul nostru se utilizează exclusiv în scopuri casnice sau private. Acceptaţi să nu utilizaţi site-ul în scopuri comerciale sau profesionale, iar compania nu îşi asumă răspunderea faţă de dvs. pentru pierderea profitului, pierderea activităţii, suspendarea activităţii sau pierderea oportunităţilor de afaceri.

Nu ne asumăm răspunderea faţă de dvs. pentru pierderile sau daunele cauzate de un virus, de atacuri distribuite de refuzare a serviciilor sau de alte materiale care afectează tehnologia care vă pot infecta computerul, programele pentru computer, datele sau alte materiale brevetate ca urmare a utilizării site-ului nostru sau a descărcării de conţinuturi de pe acesta ori de pe orice site web conectat la acesta.

Nu ne asumăm răspunderea pentru conţinuturile de pe site-uri web conectate la site-ul nostru. Conectarea site-ului nostru la alte site-uri nu trebuie interpretată ca acceptare a site-urilor web conectate. Nu ne asumăm răspunderea pentru pierderile sau daunele care pot apărea ca urmare a utilizării acestor site-uri.

ÎNCĂRCAREA DE CONŢINUTURI PE SITE

Ori de câte ori utilizaţi o funcţie care vă permite să încărcaţi conţinuturi pe site sau să intraţi în contact cu alţi utilizatori ai site-ului, trebuie să respectaţi standardele privind conţinutul din Politica de utilizare acceptabilă .

Declaraţi că astfel de colaborări respectă standardele respective, că vă asumaţi răspunderea şi ne despăgubiţi pentru încălcarea acestei declaraţii. Pentru utilizatorii din segmentul de larg consum, aceasta înseamnă că veţi fi răspunzător pentru pierderile sau daunele pe care le suportăm ca urmare a încălcării acestei declaraţii.

Conţinuturile pe care le încărcaţi pe site nu vor fi considerate confidenţiale sau brevetate, iar Compania are dreptul de a utiliza, de a copia, de a distribui şi de a divulga aceste conţinuturi terţilor, indiferent de scop. Compania are dreptul să utilizeze ideile, conceptele, cunoştinţele practice sau tehnicile din aceste informaţii, în orice scop, inclusiv, dar fără a se limita la dezvoltarea, fabricarea şi comercializarea de produse care conţin informaţiile respective.

În plus, Compania are dreptul să vă divulge identitatea unei terţe părţi care pretinde că un conţinut pe care l-aţi publicat sau l-aţi încărcat pe site constituie o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale terţei părţi sau a dreptului acesteia la confidenţialitate.

Nu ne asumăm răspunderea faţă de terţe părţi pentru conţinutul sau acurateţea conţinutului publicat de dvs. sau de alt utilizator pe site-ul nostru.

Compania are dreptul să şteargă orice postare a dvs. de pe site dacă, în opinia Companiei, postarea nu respectă standardele privind conţinutul din Politica de utilizare acceptabilă .

Părerile exprimate de alţi utilizatori pe site-ul nostru nu reprezintă părerile sau valorile Companiei.

VIRUŞI

Compania nu garantează că site-ul nu va conţine erori sau viruşi.

Dvs. sunteţi răspunzător pentru configurarea programelor informaţionale, a programelor computerizate şi a platformelor utilizate pentru accesarea site-ului nostru. Vă recomandăm să utilizaţi un program software antivirus.

Nu trebuie să utilizaţi incorect site-ul prin introducerea cu bună ştiinţă a viruşilor, a troienilor, a viermilor, a bombelor logice sau a altor materiale rău intenţionate sau care pot afecta tehnologia. Sunt interzise încercările de accesare neautorizată a site-ului nostru, a serverului pe care este stocat site-ul sau a serverelor, computerelor ori bazelor de date conectate la site-ul nostru. Sunt interzise atacurile de refuzare a serviciilor şi atacurile distribuite de refuzare a serviciilor. Încălcarea acestei clauze constituie infracţiune conform Legii din 1990 privind utilizarea incorectă a computerelor. Compania va raporta orice încălcare a acestei clauze către autorităţile relevante de aplicare a legii şi va coopera cu acestea prin dezvăluirea identităţii dvs. În cazul în care această prevedere este încălcată, dreptul dvs. de a utiliza site-ul va fi suspendat imediat.

CONECTAREA LA SITE-UL NOSTRU

Puteţi introduce linkuri către pagina de pornire, cu condiţia ca introducerea de linkuri să fie corectă şi legală, să nu ne afecteze reputaţia şi să nu abuzeze de aceasta.

Linkurile introduse nu trebuie să sugereze asocierea cu compania sau aprobarea ori susţinerea companiei.

Linkurile către site-ul nostru nu trebuie introduse pe site-uri web care nu vă aparţin.

Site-ul nostru nu trebuie reprodus pe alt site şi nu aveţi dreptul să introduceţi linkuri spre alte părţi ale site-ului în afară de pagina de pornire.

Ne rezervăm dreptul de a retrage fără notificare permisiunea de conectare.

Site-ul web pe care introduceţi linkuri trebuie să respecte integral standardele privind conţinutul din Politica de utilizare acceptabilă.

Dacă doriţi să utilizaţi conţinutul de pe site altfel decât se indică mai sus, contactaţi-ne la adresa farmacovigilenta.romania@gsk.com.

LINKURI ŞI RESURSE ALE UNOR TERŢE PĂRŢI PE SITE-UL NOSTRU

Dacă site-ul nostru conţine linkuri către alte site-uri şi resurse furnizate de terţe părţi, aceste linkuri au rol strict informativ. 

Nu deţinem niciun control asupra conţinutului site-urilor sau resurselor respective.

RAPORTAREA EFECTELOR SECUNDARE

Încurajăm clienţii să raporteze orice suspiciune de efect secundar cauzat de utilizarea produselor noastre. Dacă doriţi să raportaţi un efect secundar, contactaţi-ne la adresa farmacovigilenta.romania@gsk.com.

Dacă vă faceţi griji cu privire la efectele secundare sau credeţi că acestea sunt grave, adresaţi-vă medicului, medicului dentist sau farmacistului, aceştia fiind în măsură să vă ajute.

LEGISLAŢIA APLICABILĂ

Utilizatorii din segmentul de larg consum: reţineţi faptul că termenii de utilizare, subiectul şi componenţa acestora sunt guvernate de legislaţia din Anglia. Se stabileşte de comun acord că tribunalele din Anglia şi Ţara Galilor vor avea jurisdicţie neexclusivă. Cu toate acestea, rezidenţii din Irlanda de Nord pot iniţia acţiuni în judecată în Irlanda de Nord, iar rezidenţii din Scoţia pot iniţia acţiuni în judecată în Scoţia.

Utilizatorii din segmentul companiilor: termenii de utilizare, subiectul şi componenţa acestora (şi litigiile sau reclamaţiile necontractuale) sunt guvernate de legislaţia din Anglia. Se stabileşte de comun acord că tribunalele din Anglia şi Ţara Galilor vor avea jurisdicţie exclusivă.

MĂRCILE COMERCIALE

COREGA® este marcă comercială a grupului de companii GlaxoSmithKline.

CONTACTAREA COMPANIEI

Pentru a ne contacta, scrieţi-ne la adresa farmacovigilenta.romania@gsk.com.

Vă mulţumim că aţi accesat site-ul nostru!